BRD Orizont 2035
Clasa RON și Clasa EUR

Fond deschis de investiții cu orizont de timp prestabilit (anul 2035) și alocare dinamică a activelor. Fondul va avea un profil de risc / randament mai ridicat în primii ani de investiţie, când orizontul investiţional este depărtat, oferind astfel investitorilor posibilitatea de a avea expunere crescută către acţiuni. Pe măsură ce orizontul de timp până la data ţintă scade, Fondul va creşte alocarea către active cu profil de risc / randament redus, precum obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare, pentru a reduce riscul și a crește predictibilitatea.

 

Obiectivul fondului este de a obţine randamente favorabile pe termen lung, precum şi limitarea treptată a volatilitaţii portofoliului pentru a prezerva valoarea pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă.

 

Prin plasamentele efectuate fondul urmărește să ofere clienților lichiditate ridicată și diversificare.

 

Cui i se potrivesc?


Motivele pentru care poți alege un fond cu orizont de timp prestabilit sunt multiple, fie că te gândești la educația copiilor, o casă nouă, pensie sau pur și simplu investești pentru “zile negre” aceste fonduri te pot ajuta să implementezi o strategie simplă și automată pentru obiectivul tău. Este important să selectezi orizontul de timp cel mai bun pentru obiectivul tău. 
Prin combinația diversificată de acțiuni și instrumente cu venit fix care se reechilibrează în timp, fonduri cu orizont de timp prestabilit sunt concepute pentru a face investiția mai ușoară pentru obiectivul tău.
Și pentru că diversificarea este un alt pilon important când realizezi o investiție, este bine de știut că investițiile în acțiuni se vor realiza pe mai multe piețe: aproximativ 60% din investiții vor fi cu expunere internațională, în timp ce aproximativ 40% din investiții vor fi către piață românească de acțiuni.
Îți punem la dispoziție un fond cu orizont de timp prestabilit care se poate cumpără atât în RON cât și în EUR: BRD Orizont 2035. 

În graficul următor regăsești sumarizat și alocarea să strategică care se modifică în funcție de numărul de ani până la dată prestabilită a acestuia.

 

ISIN Fond Clasa RON: RONK6ZRJ2SD4

ISIN Fond Clasa EUR: ROMJMVDA9KH7

Decizie autorizare ASF: 65/28.04.2022

Registru ASF: CSC06FDIR/400123/28.04.2022

GIIN: YCEN9M.00010.SF.642/ 02.05.2022

LEI: 787200940FJFPO6V6D08


Informațiile și datele prezentate au rolul de a permite clienților și potențialilor clienți ai BRD Asset Management S.A.I. S.A. să ia o decizie de investiții informată. Prin consultarea acestui material, sunteti de acord sa accesați și utilizați aceste date exclusiv în scop investițional.

Caracteristici
Data ultimei actualizări 27.03.2024
Activ net total (mil. RON) 72,42
Activ net Clasa RON (mil. RON) 37,26
Activ net Clasa EUR (mil. EUR) 7,07
VUAN Clasa RON (RON) 122,3534
VUAN Clasa EUR (EUR) 30,3821
Data lansare Clasa RON 11.07.2022
Data lansare Clasa EUR 11.07.2022
Grad de risc ? mediu-ridicat
Moneda RON/EUR
Tip Fond cu orizont de timp prestabilit
Comision subscriere/răscumpărare 0/0

Istoric

-
Performanțele anterioare nu prevăd profiturile viitoare. Profiturile pot creste sau scadea din cauza fluctuatiilor cursului de schimb valutar.
Evoluția unitatii de fond
BRD Orizont 2035 Clasa A
Brd oblig
Performanță anualizată
Perioada (ani)
Maximum
Minimum
Graficul reprezintă performanța netă anualizată pe perioadele menționate. Performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Prezentul grafic este unul cu notă informativă și nu intenționează în niciun fel să recomande sau să acorde consultanță asupra unei anumite strategii de investiții, decizia aparținând în totalitate investitorului.
Evoluția unitatii de fond
BRD Orizont 2035 Clasa E
Brd oblig
Performanță anualizată
Perioada (ani)
Maximum
Minimum
Graficul reprezintă performanța netă anualizată pe perioadele menționate. Performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Prezentul grafic este unul cu notă informativă și nu intenționează în niciun fel să recomande sau să acorde consultanță asupra unei anumite strategii de investiții, decizia aparținând în totalitate investitorului.

Buletin lunar - 29.02.2024

-
Structura portofoliului
Piața Monetară 4.82%
Actiuni RO 10.81%
Actiuni CEE 0.55%
Obligatiuni guvernamentale 28.31%
Unități de Fond 55.57%
Performanță
Ultimul an 17.38%
Ultimii 3 ani -
Ultimii 5 ani -
De la înființare 19.40%
Informații despre fond
Nr. investitori 955
Structura portofoliului
Piața Monetară 4.82%
Actiuni RO 10.81%
Actiuni CEE 0.55%
Obligatiuni guvernamentale 28.31%
Unități de Fond 55.57%
Performanță
Ultimul an 16.34%
Ultimii 3 ani -
Ultimii 5 ani -
De la înființare 18.65%
Informații despre fond
Nr. investitori 75

Arhivă

+

Dragă vizitatorule,


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.



OK